Ionela Danciu şi Emil Boc
de Bedros Horasangian
Există în Uniunea Europeană o ţară numită România. O fi Grădina Maicii Domnului sau nu, nu prea ştim bine. Ştim doar foarte clar că există în România, printre alte milioane de cetăţeni care trăiesc fără să apară pe ecranele televizoarelor, şi doi cetăţeni români care s-au făcut remarcaţi în ultimele zile. Ştim bine cum îi cheamă. Numele lor deja s-au fixat în memoria noastră. O femeie şi un bărbat. Români amândoi, întâmplător amândoi din Transilvania.
Ea se numeşte Ionela Danciu.
El se numeşte Emil Boc.
Ea este economistă, el economist. Sau cam aşa ceva. Ea trăieşte şi munceşte la Aiud, el trăieşte şi se face că supramunceşte, dar mai mult trăncăneşte ţâfnos, mai tot timpul acum la Bucureşti. Ionela Danciu a născut acum câţiva ani trei fete, să-i trăiască, el moşeşte de vreo doi ani un guvern, vai de tata lui şi vai de păcatele noastre. Copiii ei, tripleţi, fete tustrele cum ar veni, să le Dumnezeu sănătate şi Moş Nicolae cadouri frumase şi gustoase, sunt bine sănătoşi şi iubiţi de părinţii lor. Guvernul României, cu mult mai mulţi miniştri şi îngrijit de Emil Boc, nu e iubit de nimeni. Fiecare face ce poate, cât îl duce mintea şi cât îl ţin puterile. Ionela Danciu s-a luptat cu o lege aberantă – cum adică să primeşti o singură alocaţie dacă tu ai trei copii, e cu totul absurd, nu? – şi a izbândit acolo unde nu prea se câştigă. În lupta cu statul român. Brava ei din toată inima, s-a luptat ani în şir ca să-şi facă dreptate în instanţele de judecată. Nu doar de bani este vorba, ci de lupta pentru o idee. O cauză bună. Nu doar pentru tine, ci şi pentru ceilalţi şi din preajma ta. Care poate că nu au forţa/ştiinţa/răbdarea/tenacitatea să se lupte pentru drepturile lor.
Bravo, Ionela Danciu!
Am văzut-o cu toţii, o femeie dârză, dintr-o bucată, cum sunt multe în ţara asta. Care ştie ce vrea, ce poate şi, mai ales, nu se lasă dusă cu preşul vorbelor, legilor aiurea şi politicienilor care au dat toată lumea peste cap. Şi asta într-o lume unde lasă-mă să te las face legea, iar munca e potrivită doar pentru proşti. Lăsăm la o parte îndemnurile la Arbeit ale lui Traian Băsescu şi Elena Udrea. Nişte demagogi care sucesc vorbe cu care vor să prostească o lume întreagă. Şi nu pe gratis. Pe bani mulţi. Nu banii lor, banii noştri, ai statului. Şi Administraţia Prezidenţială, şi Ministerul Dezvoltării şi toate SPP-urile căpuşă au bani cu lopata, acolo unde nouă ni se taie cu 25% din linguriţă. Nu ţine solidaritatea asta asimetrică! Statul suntem noi, cetăţenii, nu doar pletora de fripturişti de partid care papă banii ţării şi sucesc fonduri europene ca să se îndoape până n-or mai putea. Emil Boc ne-a dovedit că nu toţi ardelenii sunt gospodari, muncitori şi harnici. A luat un Premiu de excelenţă la Cluj. Degeaba. Tot o marionetă a rămas, mersul în patru labe nu este sănătos. Să fie la el acolo. Noi avem nevoie de femei ca Ionela Danciu, şi nu de trepăduşi ca Emil Boc.
Se nasc şi în Transilvania oameni adevăraţi, nu doar la Moldova.
sursa: cotidianul.ro
Publicat Luni, 06 decembrie 2010
