• Blog dedicat acestor barbari care ne conduc…

    ...şi care şi-ar dori ca nouă tuturor să ne fie teamă. Să spunem ce credem în şoaptă sau deloc. Să credem permanent că ei sunt cei ce ne decid soarta în bine sau în rău, după bunul lor plac.

    Să acceptăm că pot intra cu bocancii în vieţile noastre, în casele noastre, în familiile noastre.

    Şi-ar dori să ne fie frică de ei, de familiile lor, de ciracii din jurul lor. Le-ar plăcea să ne ştie tăcuţi şi înspăimântaţi că undeva, într-un anume moment, atunci când ei doresc, ne pot scoate din locurile în care am decis să trăim în linişte, demni şi respectaţi.

    Ne fură banii, ne bat, ne jignesc, ne umilesc în văzul prietenilor, copiilor, mamelor şi fraţilor noştri. Pentru că lor li se cuvine tot. Şi nu li se poate întâmpla nimic.

    Ei sunt puterea. Sunt miezul vieţilor noastre. Sunt acel ceva care ne poate murdări viaţa, pentru că aşa doresc ei.

    Vor să ne ştie murdari, corupţi şi controlabili. Dacă nu suntem aşa se pot ocupa ei de acest lucru. Altfel nu le suntem de folos. Dacă nu îşi pun mâinile murdare pe vieţile noastre, nu contăm pentru ei.

    Hainele curate, fără urma falangelor lor pe ele nu sunt demne de purtat de către noi. În faţa lor. Le suntem inutili şi de neluat în seamă, pentru că aşa vor ei. Altfel, ne aruncă în mulţime şi ne uită. Aşa murdăriţi şi ponegriţi fără ca ei să fie nevoiti să platească vreun minut. Pentru că lor li se cuvine tot. Iar nouă, celorlalţi, nimic.

    Poate că ar trebui să nu ne mai fie teamă. Poate că ar trebui să nu ne mai fie ruşine cu noi aşa cum suntem. Fără urme de mizerie pe noi. Fără a dori ca ei sa ne ştie controlabili şi atunci utili. Fără a ne împuţi doar că să le dăm lor satisfacţie.

    Sau, cine ştie. Poate vrem să le plăcem lor.
    Acestor barbari care ne conduc...

    Cornel BRIŞCARU

De ce cred că Hotărârea de Consiliu nr. 430 din 22.12.2011, privind atribuirea numelui de Bernády György, Şcolii generale nr. 2, este ilegală.

Redau integral textul acţiunii in contencios administrativ, inaintate către Tribunalul Mureş, prin care solicit suspendarea efectelor Hotărârii de Consiliu nr. 430 din 22.12.2011, privind atribuirea numelui de Bernády György, Şcolii generale nr. 2 din oraş.
Termenul de judecată este mâine, 23.02.2012.

Către Tribunalul Mureş

Subscrisa Asociaţia pentru Promovarea Drepturilor Omului (APDO) – Lider, cu sediul în Tg. Mureş, str. Rozelor, nr. 1A, prin reprezentant legal Cornel Brişcaru, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Tg. Mureş reprezentat prin primar, în temeiul art. 14 din Legea 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare formulăm:

ACŢIUNE ÎN CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Solicitând:
1. Suspendarea executării Hotărârii de Consiliu Local nr. 430 din 22.12. 2011;
2. Cheltuieli de judecată

Motivele cererii
În fapt
Prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 430 din 22.12.2011 emisă de Consiliul Local al municipiului Tg. Mureş s-a stabilit „demararea procedurilor legale pentru schimbarea denumirii Şcolii Generale Nr. 2 din municipiul Tîrgu-Mureş în „Gimnaziul dr. Bernády György Gimnázium”, precum şi a unei alte unităţi şcolare în „dr. Emil Dandea”. (Art.1), iar în articolul 2 se desemnează organele de conducere care vor aduce la îndeplinire dispoziţiile mai sus menţionate.
Subscrisa în calitate de organism social interesat astfel cum este definită această noţiune de art. 2 lit. s din Legea contenciosului administrativ (organisme sociale interesate – structuri neguvernamentale, sindicate, asociatii, fundatii si altele asemenea, care au ca obiect de activitate protectia drepturilor diferitelor categorii de cetateni sau, dupa caz, buna functionare a serviciilor publice administrative) în apărarea unui interes legitim public (interes legitim public – interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si îndatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice) respectiv realizarea competenţelor autorităţilor publice locale am formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ mai sus-amintit Hotărârea de Consiliu nr. 430 din 22.12.2011, inregistrată la Consiliul local şi Primăria Tirgu Mureş sub nr. 2439 din 20 ianuarie 2012.
În cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin.1 din Legea contenciosului administrativ,( În cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, în conditiile art. 7, a autoritătii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pâna la pronuntarea instantei de fond. În cazul în care persoana vatamata nu introduce actiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea înceteaza de drept si fara nicio formalitate) condiţii ce ne îndreptăţesc să solicităm suspendarea executării HCL 430 din 22.12.2011.
I. Cazul bine justificat este definit de legea contenciosului administrativ ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestuia. Aceste împrejurări ce pot conduce la concluzia că suntem în prezenţa unui caz bine justificat au fost descrise parţial în plângerea prealabilă şi urmează să le reiterăm:
a) Pe de o parte Hotărârea de Consiliu Local a fost adoptată în baza unei Expuneri de motive fără ca această expunere (numărul, data) să fie inserată în cuprinsul actului administrativ. De asemenea se poate constata că dorinţa autorităţii este de a atribui numele unor personalităţi (Bernády György şi Emil Dandea) unor instituţii publice, în conformitate cu O.G. 63 din 2002, respectiv:
- Bernády György Şcolii generale numărul 2 din Tg. Mureş
- Emil Dandea unei alte unităţi şcolare
Textul, este lacunar şi dovedeşte excesul de putere al autorităţii publice care în virtutea puterii discreţionare de care beneficiază a propus atribuirea numelui Emil Dandea unei alte unităţi şcolare fără ca aceasta să fie identificată şi nominalizată ca monedă de schimb pentru atribuirea numelui Bernády György Şcolii generale numărul 2 din Tg. Mureş, situaţie în care unitatea şcolară este nominalizată şi identificată. Menţionăm că sub umbrela oportunităţii, autorităţile publice ascund acte administrative ilegale care se adoptă împotriva voinţei cetăţenilor. Este important de precizat că autorităţile sunt obligate să respecte atât condiţiile de legalitate externă (formă şi procedură) cât şi cele intrinseci referitoare la oportunitate urmând să analizeze dacă prin deturnarea actului de la scopul legii nu sunt încălcate drepturi subiective.
Ipoteza că dacă ulterior se admte cererea de contencios administrativ, pe fond, înseamnă că desele schimbări ar crea confuzii regretabile diplome cu denumiri diferite, curicula şcolară refăcută, schimbarea în opinia publică de denumiri diferite, etc.
Este o hotărâre vizibil nelegală, luată în pripă, în procedura „extraordinară”, fără elemente care să o justifice, în timpul anului şcolar, când a început cu o denumire şi se termină cu altă denumire.
Nu a fost consultat colectivul de cadre didactice şi nici comitetul de părinţi, conducerea şcolii şi părinţii au o altă părere.
b) Pe de altă parte Hotărârea de Consiliu Local încalcă prevederile Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările ulterioare. Iniţial această Hotărâre nu se afla pe ordinea de zi a Consiliului Local, ori suplimentarea acesteia se poate realiza numai pentru probleme urgente care nu pot fi amânate până la Şedinţa următoare. În cauză nu înţelegem unde a apărut urgenţa din moment ce Consiliul de Administraţie al Şcolii generale nr.2 şi Directorii acestei instituţii încearcă din anul 2009 să atribuie prin parcurgerea paşilor legali Şcolii generale nr. 2 denumirea de Gimnaziu Central. Unde apare urgenţa măsurii din moment ce timp de aproape 3 ani nu s-a întreprins nimic în această direcţie?
De asemenea din cuprinsul Hotărârii prin referirea la temeiurile de drept „Având în vedere prevederile art.2 lit. d.) şi art. 3 alin. 1) din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 36, alin. (1), alin. (2) lit „c”, alin (5) lit. „d”, art. 45, alin. (1) şi art. 115, alin. (1), lit. „b” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată”, nu rezultă că ne aflăm în prezenţa unei şedinţe extraordinare sau într-un caz de forţă majoră astfel cum este descris de art.39 alin. 2 şi 4 caz în care hotărârea poate fi adoptată fără raportul compartimentului de specialitate. Deci în cauză Hotărârea a fost adoptată contrar prevederilor ART. 44 (1) Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum şi de raportul comisiei de specialitate a consiliului, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 39 alin. (2) şi (4).
Prin punerea în aplicare a hotărârii s-a creat în şcoală o stare de tensiune care ar dăuna procesului didactic pentru că opiniile sunt împărţite, ce fac posibile reacţii, unele chiar necontrolate.
Atmosfera apărătoare prin nedumerirea care o provoacă măsura administrativă impusă politic.
Opinia publică în oraş este împărţită pe acestă temă, care ar crea o falie nedorită în comunitatea locală şi aşa fragilă.
În concluzie Hotărârea de Consiliu Local este ilegală pentru că : proiectul de Hotărâre nu se afla pe ordinea de zi iar urgenţa nu există şi pentru că lipseşte raportul comisiei de specialitate.
La aceste motive descrise şi în recursul graţios poate fi adăugat un altul, extrem de important ce justifică necesitatea suspendării actului administrativ şi anume intrarea în vigoare a Ordinului Ministrului Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului ORDIN nr. 6.564 din 13 decembrie 2011 privind aprobarea Procedurii de atribuire a denumirilor unitatilor de invatamant din sistemul national de invatamant preuniversitar publicat în M.Of al României nr. 922 din 27 decembrie 2011 prin care se stabileşte o altă procedură de atribuire a denumirilor.

II. Prevenirea producerii unei pagube iminente
Prin aplicarea actului administrativ în mod indiscutabil s-ar cauza o pagubă iminentă sub perturbarea previzibilă a funcţionării unui serviciu public.
Perturbarea previzibilă a funcţionării serviciului de educaţie rezultă fără dubiu din faptul că odată stabilită denumirea Şcolii generale nr. 2 astfel cum s-a stabilit prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 430 din 22.12. 2011 se vor realiza cheltuieli legate de inscripţionarea denumirii, emiterea de documente oficiale precum cataloage, carnete de elev etc. cheltuieli care ulterior, la începutul noului an şcolar vor fi din nou de actualitate din moment ce Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 6564/2011 stabileşte o altă denumirea acordată Şcolilor din România în acord cu prevederile Legii nr. 1/2011. Ne întrebăm cine va suporta paguba creată în această situaţie?

În concluzie, având în vedere că cele două condiţii sunt îndeplinite vă solicităm să dispuneţi suspendarea executării Hotărârii de Consiliu Local nr. 430 din 22.12.2011 în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin 1 din legea contenciosului administrativ.

În drept invocăm Art. 2 lit. r,s, art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, art. 36, alin. (1), alin. (2) lit „c”, alin (5) lit. „d”, art. 39 alin. 2 şi 4, art. 45, alin. (1) şi art. 115, alin. (1), lit. „b” din Legea nr. 215/2001, Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 6564/2011.

Anexăm:
– copie după plângerea prealabilă, inregistrată la Consiliul local şi Primăria Tirgu Mureş sub nr. 2439 din 20 ianuarie 2012.
- Copie după Hotărârea de Consiliu Local nr. 430/2011
- Extras din presa locală cu privire la schimbarea denumirii şcolii

Cu stimă
Cornel Brişcaru
Preşedinte APDO Lider Tg.Mureş

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.