Comunitarul Bretfelean, o tentativă de exprimare. Incă liberă.

Interviu acordat de către Valentin Bretfelean, publicat astăzi, 29.09.2011, in cotidianul Zi de zi.

Redau doar ultima parte a acestuia :

Rep.: Vă veţi da demisia în urma acestui scandal?
V.B.: Am văzut că lucrurile au primit ulterior o altă conotaţie, chiar una politică. Nu înţeleg ce legătură politică ar putea să fie. Eu nu am nimic de comentat pentru că nu intru în polemici politice. Cu privire la persoana care cere acest lucru nu pot să-i dau satisfacţia. Aveam de gând, din alte considerente, să-mi dau demisia, dar cerându-mi-se atât de imperativ şi pe un motiv inventat, chiar din contră, am să rămân în funcţie! Nu văd de ce aş pleca din cauza unei invenţii a unei persoane. Faptul că persoana în cauză s-a oferit să acorde asistenţă juridică este foarte bine. Pe de altă parte nu ştiu cine este persoana respectivă, am înţeles un nume pe care l-am căutat în nomenclatorul de nume al judeţului şi nu l-am găsit. Probabil persoana respectivă este supărată că nu primeşte un loc în campusul respectiv, dar nu avem locuri disponibile.

Profund.
Şi iaca aşa, comunitarul Bretfelean, şeful făptuitorilor care s-au dedat la violenţe impotriva cetăţenilor paşnici – care, in strada Dealului şi Sudului din Tirgu Mureş, işi apărau drepturile legitime, recunoscute de lege, pe care Primarul oraşului nostru doreşte să le incalce, prin creerea unor colonii de rromi electorali in imediata vecinătate a caselor lor şi aşa prea furate – este in eroare.
Scuzabilă, doar dintr-un singur punct de vedere.
Eu şi oamenii care locuiesc pe acele străzi, de la noi din oraş, ne refeream in plângerile depuse, la interdicţia de a constitui COLONII şi nu CAMPUSURI, cum spune comunitarul Bretfelean in interviu.
Nu e neapărat doar vina lui.
Scuza confuziei de termeni din cap este aceea că şi el, la fel ca şi viceprimarul său PD-L preferat, nu au cum face diferenţa intre cele două noţiuni.
Pentru că niciunul nu ştie ce este acela un campus.
Noi, cei altfel decât cei ca ei, care atunci când eram mici am avut curajul de a trece de pagina 3 a cărţii Albă ca zăpada – că tot e la modă povestea in politica de tip PD-L – şi am inţeles că poza cu fata şi lupul, de la pagina 3, se priveşte doar şi nu trebuie citită, apoi am trecut mai departe, după care, terminând şi un liceu, de preferat la zi, in maxim 4 ani, urmând apoi facultatea – unde nu ne-am cumpărat licenţele cu mii de euro – ştim ce inseamnă cuvantul „campus”.
Ei şi azi incă intreabă in jur cum se citeşte acea pagină 3.
Este adevărat că şi in campus ca şi in colonii, există viaţă.
In campus viaţă e una plăcută, cu viitor, in colonii insă viaţa este de regulă una violentă, fără de speranţă.
Dar repet, nu e doar vina lor că astfel de personaje ajung să se exprime in spaţiul public, inclusiv in interviuri. Ci a celor care i-au aşezat acolo, in folosul lor şi in detrimentul nostru.
Cât despre demisie, in speţă noastră, ca să ai curajul de a o scrie, mai e nevoie de ceva.
In afară de instrumentul de scris.
De onoare.