• Blog dedicat acestor barbari care ne conduc…

    ...şi care şi-ar dori ca nouă tuturor să ne fie teamă. Să spunem ce credem în şoaptă sau deloc. Să credem permanent că ei sunt cei ce ne decid soarta în bine sau în rău, după bunul lor plac.

    Să acceptăm că pot intra cu bocancii în vieţile noastre, în casele noastre, în familiile noastre.

    Şi-ar dori să ne fie frică de ei, de familiile lor, de ciracii din jurul lor. Le-ar plăcea să ne ştie tăcuţi şi înspăimântaţi că undeva, într-un anume moment, atunci când ei doresc, ne pot scoate din locurile în care am decis să trăim în linişte, demni şi respectaţi.

    Ne fură banii, ne bat, ne jignesc, ne umilesc în văzul prietenilor, copiilor, mamelor şi fraţilor noştri. Pentru că lor li se cuvine tot. Şi nu li se poate întâmpla nimic.

    Ei sunt puterea. Sunt miezul vieţilor noastre. Sunt acel ceva care ne poate murdări viaţa, pentru că aşa doresc ei.

    Vor să ne ştie murdari, corupţi şi controlabili. Dacă nu suntem aşa se pot ocupa ei de acest lucru. Altfel nu le suntem de folos. Dacă nu îşi pun mâinile murdare pe vieţile noastre, nu contăm pentru ei.

    Hainele curate, fără urma falangelor lor pe ele nu sunt demne de purtat de către noi. În faţa lor. Le suntem inutili şi de neluat în seamă, pentru că aşa vor ei. Altfel, ne aruncă în mulţime şi ne uită. Aşa murdăriţi şi ponegriţi fără ca ei să fie nevoiti să platească vreun minut. Pentru că lor li se cuvine tot. Iar nouă, celorlalţi, nimic.

    Poate că ar trebui să nu ne mai fie teamă. Poate că ar trebui să nu ne mai fie ruşine cu noi aşa cum suntem. Fără urme de mizerie pe noi. Fără a dori ca ei sa ne ştie controlabili şi atunci utili. Fără a ne împuţi doar că să le dăm lor satisfacţie.

    Sau, cine ştie. Poate vrem să le plăcem lor.
    Acestor barbari care ne conduc...

    Cornel BRIŞCARU

Numele proprii nu se traduc!

Deşi ilegală hotarârea privind inscripţionarea bilingvă a şcolilor din municipiul Tirgu Mureş, fără semnătura mea ca Preşedinte de şedinţă – refuzând semnarea pentru că, pe fond, hotărârea consider că este atât ilegal motivată şi adoptată fără dezbatere publică obligatorie de 30 de zile, dar şi in conţinut, in Anexă, traducerile denumirilor unităţilor de invăţământ fiind evident greşite şi neconforme cu clasificarea legală, fiind traduse inclusiv numele proprii al unor unităţi de invăţamânt din Tirgu Mureş – hotărârea a fost totuşi semnată in locul meu de 3 consilieri UDMR şi trimisă pentru viza de legalitate la Instituţia Prefectului judeţului Mureş, pentru a-i fi acordata viza.
Asteptăm reacţia Prefectului de Mureş.

hot pg 1hot pg 2hot pg 3

Anunțuri

Un răspuns

  1. Încă un pas înainte spre maghiarizarea Ardealului. Încet dar cu paşi siguri şi noi cei de etnie română vom fi nevoiţi să învăţăm limba maghiară. Astfel vom fi cel mai poliglot popor din lume sau cel puţin din Europa. Până acum am învăţat de voie de nevoie spaniolă, italiană, engleză, germană şi pe alocuri câte o limbă nordică, dar asta am făcut-o pentru că trebuia să ne adaptăm în ţările în care munceam şi trăiam, însă se anunţă vremuri ciudate în care cunoaşterea unei limbi străine se va impune locuitorilor din zonele populate de etnicii maghiari. Nu este o exagerare, este o previziune bazată pe desfăşurarea actuală a lucrurilor. Şi toate acestea sunt consecinţele lipsei de coloană vertebrală a unor lideri politici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: