Redau integral textul Depoziţiei pe care am prezentat-o, in data de 21.11.2011, cu prilejul Audierii publice având tema : „SOLUŢII PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA PROCEDURII DE ELABORARE ŞI ADOPTARE A ACTELOR ADMINISTRATIVE LA NIVELUL PRIMĂRIEI TÎRGU – MUREŞ ŞI CONSILIULUI LOCAL TÎRGU – MUREŞ” :
Administraţia publică există doar pentru a realiza servicii publice în folosul celor care îi asigură, prin finanţarea directă cu impozite şi taxe, resursele necesare: cetăţenii unei unităţi administrativ-teritoriale. Pentru ca acest obiectiv să fie atins, este nevoie ca statul pe de o parte, să pună la dispoziţia autorităţii publice formele de desemnare democratică şi reprezentativă ale acesteia, să stabilească regulile după care aceasta să funcţioneze şi sancţiunile în cazul nerespectării lor, iar pe de altă parte să pună la dispoziţia cetăţeanului contribuabil instrumentele prin care acesta să poată urmări activitatea administraţiei publice, să relaţioneze în mod direct şi nemijlocit cu aceasta, înainte şi după luarea unei decizii, să verifice modul în care resursele publice sunt cheltuite şi să măsoare gradul de satisfacţie şi împlinire a acestor nevoi.
În condiţiile în care, referindu-ne la oricare dintre cele două părţi, există disfuncţii cu privire la folosirea mecanismelor şi instrumentelor pe care le au la dispoziţie acestea în atingerea obiectivului de satisfacere a nevoilor comunităţii, apar disfuncţii majore în comunitate. În acest moment România a reuşit prin îndeplinirea tuturor cerinţelor de conformare a propriei legislaţii cu legislaţia europeană să realizeze atât pentru administraţia publică cât şi pentru cetăţeanul contribuabil, prin norme legale, toate aceste mijloace şi instrumente.
Aplicat la nivelul autorităţii publice din Municipiul Tîrgu – Mureş, cu referire la tema propusă pentru această audiere publică – aceea de a identifica eventuale soluţii pentru îmbunătăţirea procedurii de elaborare şi adoptare a actelor administrative cu caracter normativ la nivelul Primăriei Tîrgu – Mureş şi a Consiliului Local Municipal – voi încerca, pornind de la legislaţia în materie existentă, referitoare la transparenţa decizională în administraţia publică dar şi cea referitoare la liberul acces la informaţiile de interes public, să punctez sintetic, în primul rând, o serie de neajunsuri în activitatea serviciului public de administrare a treburilor comunităţii care trebuie exercitate de către cele două autorităţi publice.
În acest moment, la nivelul Primăriei Tîrgu – Mureş şi a Consiliului Local Municipal, există o insuficientă înţelegere a rolului şi locului pe care dezbaterea publică transparentă îl are în comunitate, a beneficiilor pe care aceasta le-ar produce atât în activitatea administraţiei publice dar mai ales în participarea cotidiană, constantă şi în timp specializată a cetăţenilor la luarea deciziilor. Există o lipsă manifestă de interes faţă de atragerea cetăţenilor în acest proces de dezbatere publică, decizia administrativă venind înspre cetăţeni ca efect al voinţei corpului funcţionăresc şi nu ca o aşteptare a comunităţii.
În urma unei analize efectuate, pe ultimul an de zile, a actelor administrative cu caracter normativ emise atât de către primarul Municipiului Tîrgu – Mureş (dispoziţii) cât şi de către Consiliul Local Municipal (hotărâri), în medie, peste 60% dintre acestea sunt elaborate şi adoptate cu încălcarea prevederilor art. 1, art. 2, art 3, şi art. 6, din Legea 52/2003. Procentul este unul foarte ridicat în condiţiile în care la nivelul primarului Municipiului Tîrgu – Mureş peste 85% din dispoziţiile cu caracter normativ ale acestuia nu au fost niciodată, în condiţiile legii, aduse la cunoştinţă publică şi supuse dezbaterii publice de către acesta. Procentul este mai scăzut, aprox. 45%, în cazul hotărârilor Consiliului Local Municipal. Acesta în schimb, utilizează frecvent mecanisme artificiale şi nedemocratice pentru a adopta acte administrative de autoritate în luarea deciziilor proprii, forma cea mai des utilizată de către aceştia fiind introducerea de materiale în regim de urgenţă pe ordinea de zi a şedinţelor ordinare sau extraordinare. Materiale care altfel nu işi justifică in condiţiile legii acest regim.
Astfel, analizând acest tip de „decizie personală”, referitoare la etanşeizarea dezbaterii, pune comunitatea în situaţia în care aceasta este obligată să respecte reguli la elaborarea cărora ea nu a participat, aşa cum ar fi îndreptăţit-o legea. Mai grav este faptul că atât în cazul primarului Municipiului Tîrgu – Mureş, cât şi în cazul Consiliului Local Municipal, acest tip de decizie personalizată, impusă în comunitate, se ia în principal cu privire la administrarea patrimoniului, administrarea bugetului, impunerea de taxe şi impozite, asocierea cu instituţii sau orgnaizaţii de drept public sau privat. Consecinţa directă este facilitarea apariţiei fenomenului de corupţie, în condiţiile în care negocierile sunt personale doar între persoane alese sau numite, la fel ca şi decizia, şi nu are la bază o dezbatere publică de informare a membrilor comunităţii.
Relaţia cu mediul asociativ la nivelul Municipiului Tîrgu – Mureş, datorită acestui mod de a elabora a actelor administrative de autoritate cu caracter normativ, este complet deteriorată, obligând ONG-urile sau cetăţenii să renunţe la rolul pro-activ în luarea deciziilor anterior adoptării, transformându-le doar în organisme reactive faţă de deciziile luate de către primărie sau Consiliul local, adeseori abuzive sau care în principal au fost elaborate şi adoptate fără respectarea legislaţiei în vigoare privind transparenţa decizională. Aportul acestor reprezentanţi ai comunităţii, în forma scrisă prevăzută de lege ca urmare a unui proces de dezbatere publică, lipsind aproape în totalitate din materialele adoptate.
Nu este de mirare că toate procesele în care mediul asociativ sau persoanele fizice ori alte persoane juridice decât cele de tip ONG au fost implicate, invocând nerespectarea legislaţiei privind transparenţa decizională, au avut câştig de la instanţele judecătoreşti competente, consecinţa fiind amânarea luării decizilor şi costuri suplimentare în realizarea proiectelor.
Un alt grup extrem de important într-o comunicare publică necesară şi legală în comunitate, considerat “inutil” în mod abuziv de către reprezentanţii Primăriei Tîrgu – Mureş şi ai Consiliului Local Municipal, sunt reprezentaţii mass – media. Sub pretextul că nu trebuie să aibă acces la informaţiile conţinute în notele de fundamentare sau expunerile de motive ale proiectelor de hotărâre sau ale dispoziiilor de primar cu caracter normativ, decât după validarea de legalitate, sunt încălcate grav prevederile legii 544, privind liberul acces la informaţiile de interes public, coroborate cu prevederile aminitite din Lgea 52/2003 privind transparenţa decizională. O astfel de practică nu mai este întâlnită în nicio altă autoritate publică din mediul urban, incluzând aici şi aparatul central al Guvernului.
Legea obligă reprezentanţii autorităţii publice să pună la dispoziţia reprezentanţilor mass – media, în mod direct şi nemijlocit, toate informaţiile de care aceştia au nevoie pentru informarea largă a publicului. Se practică însă, în mod abuziv, direcţionarea informaţiilor în mod discreţionar doar spre anumite canale mass-media, acest lucru având ca efect direct manipularea acestora cu ajutorul resurselor publice, constituind totodată şi un mijloc de constrângere asupra modului în care actele administraţiei publice şi liderii acestora în municipiului Tîrgu – Mureş sunt abordaţi de către mass – media.
Un prim pas în direcţia facilitării accesului transparent, permanent, direct şi corect al reprezentanţilor comunităţii, indiferent de natura acestora la treburile administraţiei publice, inclusiv în fazele premergătoare luării deciziilor de către acestea, ar fi auditarea acestor activităţi obligatorii. Pe viitor, constituirea unor grupuri de monitorizare formate din cetăţeni, reprezentaţi ai ONG şi mass – media, la care să participe obligatoriu un reprezentant al Instituţiei Prefectului, poate constitui o garanţie că prevederile legale, atât în materia legislaţiei privind transparenţa decizională, dar şi în materia legislaţiei privind liberul acces al tuturor cetăţenilor la informaţiilor de interes public, vor fi respectate.
Oricare alte forme asociative, cu sau fără personalitate juridică, prin care se intenţionează participarea la dezbaterea publică şi luarea deciziei de către cetăţeanul contribuabil, sunt bine venite. Cu cât mai numeros va fi acest grup, benficiile de care se va bucura administraţia în luarea unor decizii corecte necesare şi aşteptate vor fi mai mari.
Legislaţia românească în această materie este suficientă. Ea trebuie doar promovată şi mai ales respectată, la fel ca şi alte acte care reglementează intern acest domeniu.
În încheiere, pentru a fi mai explicit, redau textul unei ştiri, apărute azi, 21.11.2011 în cotidianul Zi de zi. O ştire atât de anormală la noi în oraş, legală şi firească în alte localităţi:
“Dezbatere publică pentru taxe la Reghin
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Primăria Reghin supune dezbaterii publice proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2012 şi acestuia.“Proiectul este afişat la avizierul instituţiei şi pe site-ul Primăriei Reghin. Propuneri privind nivelul impozitelor şi taxelor locale pe anul 2012 pot fi făcute până la data de 28 noiembrie 2011 în scris, la Centrul de informare a cetăţeanului sau în format electronic pe adresa office@primariareghin.ro”, a precizat ing. Nagy Andras, primarul oraşului Reghin.”
Sursa: cotidianul Zi de zi.
Când astfel de texte vor apărea, cotidian, cu referire la administraţia din Tirgu Mureş, am putea considera ca aceasta nu mai este una de tip „personal” de sus în jos, numai de la funcţionar spre cetăţean, ci una de jos in sus, din comunitate spre autoritate, în folosul unei comunităţi implicate în mod legal în beneficiul celor care o plătesc.
jrs. Cornel Brişcaru

Lasă un comentariu