• Blog dedicat acestor barbari care ne conduc…

    ...şi care şi-ar dori ca nouă tuturor să ne fie teamă. Să spunem ce credem în şoaptă sau deloc. Să credem permanent că ei sunt cei ce ne decid soarta în bine sau în rău, după bunul lor plac.

    Să acceptăm că pot intra cu bocancii în vieţile noastre, în casele noastre, în familiile noastre.

    Şi-ar dori să ne fie frică de ei, de familiile lor, de ciracii din jurul lor. Le-ar plăcea să ne ştie tăcuţi şi înspăimântaţi că undeva, într-un anume moment, atunci când ei doresc, ne pot scoate din locurile în care am decis să trăim în linişte, demni şi respectaţi.

    Ne fură banii, ne bat, ne jignesc, ne umilesc în văzul prietenilor, copiilor, mamelor şi fraţilor noştri. Pentru că lor li se cuvine tot. Şi nu li se poate întâmpla nimic.

    Ei sunt puterea. Sunt miezul vieţilor noastre. Sunt acel ceva care ne poate murdări viaţa, pentru că aşa doresc ei.

    Vor să ne ştie murdari, corupţi şi controlabili. Dacă nu suntem aşa se pot ocupa ei de acest lucru. Altfel nu le suntem de folos. Dacă nu îşi pun mâinile murdare pe vieţile noastre, nu contăm pentru ei.

    Hainele curate, fără urma falangelor lor pe ele nu sunt demne de purtat de către noi. În faţa lor. Le suntem inutili şi de neluat în seamă, pentru că aşa vor ei. Altfel, ne aruncă în mulţime şi ne uită. Aşa murdăriţi şi ponegriţi fără ca ei să fie nevoiti să platească vreun minut. Pentru că lor li se cuvine tot. Iar nouă, celorlalţi, nimic.

    Poate că ar trebui să nu ne mai fie teamă. Poate că ar trebui să nu ne mai fie ruşine cu noi aşa cum suntem. Fără urme de mizerie pe noi. Fără a dori ca ei sa ne ştie controlabili şi atunci utili. Fără a ne împuţi doar că să le dăm lor satisfacţie.

    Sau, cine ştie. Poate vrem să le plăcem lor.
    Acestor barbari care ne conduc...

    Cornel BRIŞCARU

S-a anunţat, in sfârşit, inchiderea Primăriilor de cartier.

Deşi sunt sceptic cu privire la finalizarea acestui proces, cunoscut fiind că cei care au pus la cale afacerea Primăriilor de cartier nu vor să renunţe la sumele incasate, dedicate in principal satisfacerii clientelei PD-L din judeţ, salut şi eu decizia ca aceste locaţii să fie inchise.
Constatând totuşi că s-a mai dat un termen „de sifonare” de 6 luni până la inchiderea efectivă a acestora.
Prieteni fiind partenerii afacerii puteau să le inchidă pe loc. Aşa cum le-au deschis. Dar nu au vrut. Acum sunt „morali” şi, „legal se respectă”. Atunci când au pus la cale afacerea nu au fost.
Dar mă rog.
Sper ca imediat după această decizie, in sfârşit, instituţiile statului român cu competenţe in materia verificărilor de orice tip a modului in care s-au cheltuit banii publici – in acest caz acordaţi cu titlu de chirie unor amici de partid – să treacă la efectuarea de verificări amănunţite.
Şi să constate ceea ce noi ceilalţi ştim toţi.
Iar cei ce se dovedesc a fi vinovaţi de cheltuirea abuzivă a banului public – acum constatat instituţional chiar şi in Consiliul local – să fie traşi la răspundere.
Nouă rămânându-ne să aşteptăm rezultatele verificărilor.
In incheiere aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care au avut curajul de a semna Petiţia online, iniţiată pentru inchiderea acestor locaţii.

Primăriile de cartier trebuie inchise!

Măine se discută in Consiliul local Tirgu Mureş despre inchiderea sau păstrarea Primăriilor de cartier.
O aberaţie de libertate, in vremuri de criză, marca PD-L Tirgu Mureş.
Cu largul concurs al unei importante părţi a consilierilor locali ai UDMR. Aliaţii.
Aceste locaţii trebuie inchise!
De ce?
Reamintesc celor ce au uitat câteva amănunte ale acestei „afaceri” :
În luna august 2008, primarul Dorin Florea şi Korpadi Gyorgy (directorul Direcţiei Resurse Umane) au elaborat expunerea de motive nr. 641/P/25.08.2008 şi un proiect de hotărâre de consiliu local privind înfiinţarea unor puncte de lucru ale primăriei în cartierele municipiului.
Potrivit acestei expuneri de motive se propunea înfiinţarea punctului de lucru în cartierul Tudor, cu titlu de experiment, pe o perioadă de minim 3 luni, urmând ca, în funcţie de rezultatele obţinute, să fie înfiinţate puncte de lucru şi în alte cartiere.
Întrucât, aşa cum a fost ea prezentată, iniţiativa părea a fi în interesul cetăţenilor şi având în vedere că punerea ei în practică nu presupunea angajări suplimentare de personal, Consiliul Local Tg. Mureş a aprobat înfiinţarea unor astfel de puncte de lucru prin Hotărârea nr. 71/04.09.2008.
După obţinerea aprobării în consiliul local, oamenii de casă ai primarului Dorin Florea au întocmit adresa nr. 997/P/14.10.2008, prin care a solicitat agenţiilor imobiliare House Land, Hermes şi Amadeus oferte de spaţii situate în cartierul Tudor, cu o suprafaţă de 400-500 mp, mobilate sau nemobilate, cu acces la reţeaua internet şi telefonie şi locuri de parcare pe o suprafaţă similară.
Prin acest demers se face dovada „dedicaţiei” (oricât de bine lucrează mai marii primăriei, au şi ei scăpări!) şi anume că solicitarea privind necesarul suprafeţei nu a fost susţinută de niciun document din care să rezulte ce servicii/activităţi urmau să fie oferite în această incintă, numărul de personal, numărul locuitorilor beneficiari, şi de ce trebuie 400-500 mp şi nu, de exemplu, 100-200 mp (sau 900-1000 mp!) Un astfel de document a fost întocmit abia în luna noiembrie 2008, când Marius Paşcan şi Korpadi Gyorgy au prezentat Consiliului Local Tg. Mureş o Informare cu privire la necesarul de spaţii şi birouri privind înfiinţarea punctelor de lucru, înregistrată sub nr. 151/P/12.11.2008.
Răspunsul celor trei agenţii imobiliare a fost, aşa cum era de aşteptat, că singurul spaţiu care corespunde cerinţelor formulate de reprezentanţii primăriei este cel situat în cadrul complexului JO din str. Livezeni nr. 4, care, ştie toată lumea, îi aparţine lui Doru Borşan.
În ceea ce priveşte „primăria de cartier” din 7 Noiembrie, vă spun că s-a urmat aceeaşi procedură de identificare/alegere a spaţiului: prin adresa nr. 1083/P/27.10.2008 s-a solicitat celor trei agenţii imobiliare oferte de spaţii, care au indicat ca singur imobil care corespunde cerinţelor, pe cel situat în B-dul 22 Decembrie nr. 30A. Oficial, acest spaţiu este proprietate a soţilor Bota Petru şi Bota Melinda (domiciliaţi în Tg. Mureş, P-ţa Republicii nr. 32/1, plecaţi la muncă în Spania), însă, conform „vorbelor” pe care le-am auzit (şi nu numai eu!), aceştia au ceva proptele în rândul unor consilieri locali UDMR. Poate dl. consilier local Benedek Istvan ştie mai multe, acum când nu mai este liderul fracţiunii UDMR din Consiliul Local Tg. Mureş!
Un lucru despre care s-a vorbit mai puţin sau chiar deloc este cel legat de înfiinţarea „primăriei de cartier” din cartierul Dâmbu Pietros. O să vă spun eu câteva lucruri şi anume că, prin adresa nr. 1087/P/27.10.2008, primăria a cerut de la agenţiile imobiliare Asset Imobil, Euro Capital şi Hermes, oferte de spaţii şi pentru acest cartier, fiind „selectat” cel deţinut de SC Romur SA la parterul blocurilor din B-dul 1848 nr. 39-45.
După finalizarea procedurilor de selectare a spaţiilor şi a negocierilor din data de 06.11.2008, când s-a convenit asupra unei chirii de 19 euro/mp (şi nu 40 cât s-a propus iniţial!!!), în şedinţa din data de 13.11.2008, consilierii locali municipali au adoptat Hotărârile nr. 196, 197 şi 198, prin care l-au mandatat pe primarul Dorin Florea să încheie cele trei contracte de închiriere.
Primarul a dus la îndeplinire sarcinile Consiliului Local cu excepţia contractului de închiriere a spaţiului din cartierul Dâmbu Pietros – proprietatea SC Romur SA. Îmi pun întrebarea firească, oare de ce?
Să aibă această „omisiune” vreo legătură cu unele divergenţe/fricţiuni (ca să fiu elegant!) apărute între primarul Dorin Florea şi Mişu Poruţiu, prieten şi partener în mai multe afaceri (Alfaconstruct SRL, Alfa Logistic SRL, Asibrok SRL etc.), cu Cosmin Pop – directorul SC Romur SA?
Aşa cum am spus la început, astfel de afaceri cu bani publici sunt multe. Este posibil să revin şi cu alte exemple, în speranţa că, poate după plecarea d-lui Sandu de la DNA Tg. Mureş, procurorii vor prinde curaj (ştiu ei de ce!!) şi vor cere explicaţii celor implicaţi din primărie.

Am iniţiat pentru inchiderea acestor aşa-zise primării inclusiv o petiţie online.
210 cetăţeni au semnat pentru ea.
Mulţi ori puţini, toţi sunt plătitori de taxe şi impozite.
Din care sunt apoi „satisfăcuţi” clienţii politici. Lunar.
Cer şi eu din nou, la fel ca şi mulţi alţii, domnilor consilieri locali, cărora le-a mai rămas un dram de respect pentru cei care i-au votat şi care le plătesc lunar, din banii lor indemnizaţiile, inchiderea acestor locaţii!

Ştire mică. Despre carte.

Străduinţa de câteva luni, a unui grup de tineri, are in sfârşit un rezultat.
Primul site din judeţul Mureş, de promovare şi comerţ cu cărţi, a luat fiinţă.
CumpărCarte.ro a apărut ca o prelungire a poveştilor ţesute, la un moment dat, in perioada in care unii „anormal de normali” făceau ceva şi la Tirgu Mureş.
Citeau.
Citeau pe străzi sau in mijloacele de transport in comun, in văzul lumii, numai şi numai pentru a ajuta cartea să ajungă şi in mâinile mureşenilor. Din nou. Ca altădată.
Paradoxal, un „altădată” pe care ei, din cauza vârstei, il ştiu, doar din auzite.
Azi, ei, şi-au asumat să ni-l reamintescă.
Revenind la străduinţa CumpărCarte.ro, ea este una in acelaşi ton.
Satisface aceiaşi nevoie. De a ajunge la carte.
Şi ea la noi.
Direct acasă.

O scrisoare. Cu Primăria şi nu numai.

Am primit, azi, o scrisorică.
Din curiozitate ştiinţifică mai mult – generată din nevoia de a vedea măcar dacă vreo autoritate, inclusiv Primăria, va da un răspuns bietului om – o public aici pe blog.
Fără a face alte comentarii sper insă ca, la un moment dat, la astfel de „nelămuriri” ale oamenilor, să poată da cineva un răspuns. Competent şi complet.
Indiferent care ar fi acel răspuns.

Scrisoarea :

” Întrucât am remarcat că sunteţi printre puţinele persoane care au curajul să ridice vocea împotriva modului cel puţin dubios în care sunt cheltuiţi banii publici la nivelul Primăriei Târgu-Mureş, vă supun atenţiei două situaţii în care, cu sfidarea clară a legislaţiei achiziţiilor publice, viceprimarul Claudiu Maior a angajat, cu de la sine putere, importante lucrări de infrastructură.
În luna ianuarie 2010, Primăria Târgu-Mureş a organizat o licitaţie publică având ca obiect realizarea unor ample lucrãri de infrastructură (modernizare străzi, realizare de reţele de apă, canalizare şi iluminat public) cu o valoare estimată de circa 29 milioane lei plus TVA, fondurile urmând a fi asigurate, conform documentaţiei de licitaţie, printr-un credit bancar de tip furnizor. După deschiderea şi analizarea ofertelor, câştigătoare a fost desemnată asocierea dintre firmele Geiger, Aspahrom, Astor Com şi Instagrup.
Până aici toate bune şi frumoase. De aici încolo a intrat pe fir geniul administrativ al d-lui Claudiu Maior. Deşi contractul de lucrări între primărie şi asocierea de firme nu este semnat, şi, conform legislaţiei achiziţiilor publice, procedura de atribuire nu este finalizată, viceprimarul nostru cel cu iniţiativă a dispus începerea unei părţi din lucrările ce fac obiectul acestui contract.
Astfel, firma Geiger execută lucrări de modernizare pe două străzi din cartierul Unirii, respectiv străzile sg. maj. Ionel Giurchi şi sg. maj. Lazãr Blejnari, iar Aspharom pe str. Insulei.
Dar lucrurile nu se opresc aici. Conform vechiului proverb românesc „cine împarte, parte îşi face”, viceprimarul Claudiu Maior a reuşit să obţină aprobarea consiliului local pentru alocarea sumei de 950.000 lei, în scopul construirii unui teren de fotbal cu suprafaþã sinteticã pe strada Insulei, în imediata vecinătate a bazei sportive a FCM Târgu-Mureş. Deşi în proiectul de hotărâre lucrurile au fost frumos îmbrăcate pentru a justifica această investiţie, este evident pentru toată lumea că destinaţia finală a acesteia va fi utilizarea ei ca teren de antrenament de către jucăria preferată a lui Claudiu Maior de vreo doi ani de zile – FCM.
Viceprimarul nu s-a oprit aici. În luna iunie 2010, Primãria Târgu-Mureş a organizat licitaţia pentru atribuirea contractului „Amenajare teren de sport în municipiul Tg. Mureş, strada Insulei”, cu o valoare estimată de circa 800.000 lei plus TVA. Cu toate că cea mai bună ofertă a fost depusă de firma Ischia SRL din Galaţi, Claudiu Maior refuză să semneze contractul de lucrări. Motivul? Unul foarte simplu! Pentru că licitaţia a fost câştigată de cine nu trebuia şi nu de Astor Com, firma prietenului său Petrică Sala, a cărui ofertă s-a situat pe locul doi, la diferenţă foarte mare de prima – vreo 225000 lei. Însă Claudiu Maior vrea să ne demonstreze că în Târgu-Mureş lucrează doar anumite firme, aşa că firma lui Sala a început lucrările la terenul sintetic.
În concluzie, mă întreb, în condiţiile în care nu sunt semnate contractele de lucrări, în baza căror documente justificative primăria a predat amplasamentele, emis ordinele de începere a lucrărilor şi, mai ales, cum vor putea fi achitate acestea către executanţi. Oare primarul Dorin Florea are cunoştinţă de aceste acţiuni ale protejatului său?
P.S. Ataşat, vă trimit şi un set de fotografii care dovedesc că lucrările la care am făcut referire sunt începute.”

Omul care a scris doreşte să rămână, incă, anonim.
De frică.






Dreptul la apă potabilă versus furturile PD-L.

Şi pentru că toată lumea vorbeşte astăzi despre cum a furat o femeie 1 milion de euro, pentru bărbatul care conduce partidul ei, cumpărând cu aceşti bani o frunză online – aflată deja in proprietatea altuia, de la care insă nu s-a cumpărat frunza cu pricina – a cărei valoare reală este de fapt 73 bani, eu doresc, in oglindă, să multiplic o informaţie, apărută tot azi, poate mult mai importantă decât aceasta cu femeia care a furat la noi incă un milion de euro.
Informaţia este din cu totul altă zonă. Cea e evoluţiei normale.
Ea insă riscă să treacă, mult prea uşor, neobservată.
Din cauza unei noi hoţii, marca PD-L.
Informaţia este aceea a confirmării de către Adunarea generală a ONU, incepând de astăzi, deocamdată doar cu caracter consultativ, a unui nou drept fundamental al omului.
Acela la apă potabilă şi igienă.
Pentru România anului 2010, in care se fură aşa cum vedem in aceste zile şi, pentru Tirgu Mureşul aceluiaşi an, azi lipsit şi de apă – numai şi numai pentru că Primăria Tirgu Mureş nu işi achită propriile datorii( pe consumurile de la sediul propriu, sere, grădina zoo, şcoli, grădiniţe, primării de cartier, weekend, ş.a.) către furnizorii de utilităţi( cuantum al datoriilor de acest tip care se ridică azi, la diverşii furnizori de utilităţi, la peste 1,5 milioane lei conform unor informaţii ) şi nu din vina cetăţenilor oraşului, aşa cum sunt minţiţi, pe televiziunile lor, de către cei ce azi conduc urbea – cred că şi aceasta este o importantă informaţie.
Pentru viitor.
Sau, cel puţin eu aşa consider.

Informaţia :

„Adunarea Generală a ONU a aprobat o rezoluţie, prin care se statuează că accesul la apă potabilă şi igienă reprezintă un drept fundamental al omului, potrivit BBC.
Rezoluţia are un caracter consultativ.
Ea a fost adoptată de 122 de naţiuni în timp ce 41 de ţări s-au abţinut, printre care Marea Britanie, SUA, Canada şi Botswana.
China, Rusia, Germania, Franţa, Spania şi Brazilia au fost printre ţările care au spijinit această rezoluţie privind accesul la apă potabilă şi igienă.
O serie dintre cei care s-au abţinut de la a vota şi-au exprimat astfel îngrijorarea faţă de faptul că textul rezoluţiei nu defineşte cu claritate anvergura acestui nou drept fundamental al omului, ca şi obligaţiile pe care el le presupune.
Alte state au manifestat, de asemenea, îngrijorare faţă de faptul că rezoluţia ar putea submina buna derulare a procesului de stabilire a unui consens, la nivelul consiliului ONU pentru drepturile omului de la Geneva, în legătură cu drepturile legate de accesul la apă.
Pe de altă parte, alte state consideră că ea va aduce un suflu nou procesului aflat în desfăşurare la Geneva şi n-au lipsit nici statisticile în măsură să furnizeze argumentele pentru acţiuni urgente.
Aproape două miliarde de oameni sunt lipsiţi de accesul la apă potabilă, iar alţi 2,6 miliarde nu dispun de elementele unei igiene de bază.”

sursa : http://www.romania-actualitati.ro

Bani publici aruncaţi prin vestiar.

In vremurile in care oamenii sunt daţi afară din serviciu, iar celor care nu li se intâmplă acest lucru li se injumătăţesc veniturile, indemnizaţiile sau pensiile de orice fel, li se ia apa sau li se inchide căldura, cei ce ne conduc oraşul – şi aşa plin de prea multe credite luate de la bănci – au mai găsit un mod de a evapora banii publici : investesc in fotbal. 7.800.000 RON ! (1.828.410 euro)
Lumea in care trăiesc aceşti oameni, fie primar, viceprimari sau consilieri locali, e paralelă cu a noastră.
Este una in care ei pot face orice, ştiind că noi nu avem decât o singură formă de protest. Incă.
Aceea ca o dată la 4 ani să ii mai votăm sau nu. Uninominal sau pe liste.
Asta doar dacă nu mai utilizăm/iniţiem o alta.
Să ii demitem prin referendum. Unde legea ne permite.
Dar pentru asta ar trebui să fim mulţi şi, toţi cei mulţi, să avem curaj.
Detaliile afacerii sunt corect prezentate in acest material, de pe inmures.ro.

Prefectul verificat de roboţel.

Damian Samoilă a pus pe blogul său imagini cu roboţelul care l-a salvat astăzi pe prefectul nostru de ameninţarea unui mujic terorist. Uituc.
Vai mama lui că el, mujicul, a ales să protesteze in acest fel. Ameninţând cu bomba. Uitându-şi servieta.
Organele il vor intercepta şi ii vor tăia pofta de proteste, exprimate in acest fel.
Insă evenimentul consemnat va rămâne.
La fel ca şi in cazul huiduielilor exprimate la adresa tuturor demnitarilor statului nostru care „indrăznesc” să mai de ochii cu oamenii in aceste zile.
Indiferent de localitate. Ori prilej.
Disperate vremuri ne-a fost dat să trăim !

UPDATE(răspuns unui bun prieten, cu simţul umorului) :
Nu, nici eu nu cred că era o geantă plină cu bani, ai unui demnitar.
Şi nici cu bănuţii din campania „Ultima şpagă”.

Sau mai ştii ?

Cartăm în Mureş !

Echipa “Let`s Do It, Romania!” vă invită la conferinţa de lansare a proiectului care va avea loc vineri, 04 iunie, începând cu ora 12.00, în Sala de conferinţe a Agenţiei Pentru Protecţia Mediului, strada Podeni, nr. 10.

“Let`s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială organizat până în prezent în România, care îşi propune curăţarea mormanelor de gunoi generate de oameni în arealele naturale ale ţării, într-o singură zi.

Ziua de Curăţenie Naţională este 25 septembrie 2010, dată la care toţi cetățenii sunt aşteptaţi să se implice. Putem stabili un record: în acest moment, România este ţara cea mai mare care realizează acest proiect.
Proiectul a fost implementat cu succes în Estonia (2008), Letonia şi Lituania (2009), Portugalia (martie 2010) şi Slovenia (aprilie 2010).

Două dintre obiectivele principale sunt curăţarea teritoriului României de deşeurile aruncate necorespunzător în ecosistemele naturale şi prevenirea reapariţiei acestora, lucrări care au fost solicitate României şi de Uniunea Europeană, prin intermediul Comisiei Europene.

Pentru curăţarea deşeurilor, este necesară crearea hărţii deşeurilor, hartă ce va fi obţinută în cadrul etapei de cartare. Cartarea presupune determinarea poziţiei (folosind un dispozitiv GPS), compoziţiei şi dimensiunii mormanelor de deșeuri din arealele naturale, informaţiile fiind ulterior încărcate într-un soft special. În baza hărţii realizate vor putea fi estimate resursele necesare pentru reuşita proiectului, inclusiv numărul de voluntari necesari în ziua de curăţenie.

Cartarea este o etapă cheie în evoluţia proiectului „Let’s Do It, Romania!”, în lipsa căreia acţiunea din ziua de curăţenie ar fi imposibilă. Etapa de cartare va fi demarată pe data de 4 iunie 2010, în cadrul conferinţei de lansare a proiectului.
Proiectul se bucură de susţinerea Ministerului Mediului şi Pădurilor, care implică structurile sale din teritoriu – Garda Naţională de Mediu, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Administraţia Naţională “Apele Române”, cu structurile subordonate – şi de cea a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
În organizare sunt implicate până în acest moment 25 ONG-uri, 11 autorităţi centrale şi locale, o serie de persoane publice şi cel mai important, cetăţenii.

Vă aşteptăm alături de noi!

Programul conferinţei de lansare este:
• ora 11:40 – 12:00 sosire invitaţi
• ora 12:00 – 12:20 prezentare proiect
• ora 12:20 – 13:00 discuţii referitoare la proiect
• ora 13:00 – 13:30 discuţii cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai coordonatorilor locali
• ora 13:30 – 14:30 instructajul voluntarilor şi împărţirea traseelor
• ora 14:30 – 16:00 discuţie cu echipa de coordonare locală din Mureş

Contact:
Anamaria Hâncu,
anamaria.hancu@letsdoitromania.ro, 0734 857 405, echipa comunicare centru;

Gyongyi Agnes Secasan,
secasan.gyongyi@letsdoitromania.ro, 0745 126 503, echipa de conducere Mureş;

Site: http://www.letsdoitromania.ro
Blog http://www.blog.letsdoitromania.ro
Twitter: http://www.twitter.com/letsdoitro

Cauza pe Facebook: http://apps.facebook.com/causes/causes/403155/Grup pe Facebook: http://www.facebook.com/#!/group.php?gid=125972337425799&ref=ts

Vaca şi macaraua.

Iarăşi, cei cărora nu le aprob comentariile cu injurături de orice fel pe acest blog, vor spune că sunt rău.
Sincer, nu imi pasă.
Voi continua, chiar şi aşa, să spun ceea ce cred că trebuie ştiut, cu onestitate.
In dorinţa de a ajuta să fie mai bine. Mai civilizat. Mai decent.
Azi despre zilele oraşului nostru.
Cu puternicele ei impresii.
Nu mai merg.
Am fost ieri. In centru.
Din an in an aceste zile sunt tot mai chicioase. Mai urât mirositoare şi mai pestriţe.
Inclusiv ultracentral. Unde, pe lângă multele şi nearanjatele lucruri noi şi second hand, inclusiv brânză, a fost ceva ce m-a impresionat.
O vacă şi o macara. Ambele adecvat parcate.
Prima, vaca, se uita blajin şi parcă pofticios la cei care conducători ai oraşului fiind, i-au dat ei unica şansă in această viaţă de a se bălega in centrul oraşului. Chiar când treceau ei, edilii, cu alaiul pestriţ, format in mare parte din oameni obligaţi să ii insoţească pe traseu. Fără bucurie. Unii, bugetari.
A doua, macaraua, nu părea interesată. Nici măcar de edili. Doar stătea.
In rest, numai de bine. Eu nu mai merg.
Am deja cea mai puternică impresie in minte. Inegalabilă.
Datorită blajinei vaci şi a nesimţitoarei macarale.

In incheiere aş dori să redau, fără comentarii, declaraţia „unică” a Preşedintelui PD-L Mureş, medicul Dorin Florea, actual primar al oraşului, in deschiderea zilelor oraşului din acest an.
Declaraţia a fost „executată” in preajma blajinei. Şi a insensibilei.
Ce să inţelegem :

Caşul proaspăt de oaie şi brânza sunt lucrurile care vin să facă diferenţa, iar dacă vrei, intr-adevăr, să urmăreşti un produs, pe care trebuie să-l iniţiem mai mult, este telemeaua proaspătă.
Sursa : 24 oremureşene, 28.05.2010.
Text reprodus conform ziarului.

Nişte lege, să-nvăţăm….

Voi reda aici, din nou, câteva prevederi, cu referire directă de data aceasta la invăţământul pentru minorităţile naţionale – cel puţin curioase şi sigur discriminatorii la adresa copiilor ce nu aparţin niciunei minorităţi, fiind simpli cetăţeni – din proiectul nou al Legii invăţământului, propusă de guvernul lui Emil Boc şi a colegilor săi de partid – inclusiv din judeţul Mureş : PD-L.
Care „pedelişti” mureşeni, in paranteză fie spus, nu ne spun nimic de aceste prevederi ale noii legi.
Se poartă de parcă nici nu ar exista acest proiect, cu prevederi discriminatorii.
Oare ce or fi primit in schimb şi la Mureş ca să tacă pe această temă?
Pentru că, altfel, in anii ce trecură, mult mai erau unii, de prin PD-L Mureş, „singurii români de serviciu”.
Care obligatoriu trebuiau votaţi. „Ca să nu ne ia Ardealul”, aşa ni se tot spunea.
Cei ce indrăzneau să li se opună, chiar candidând, erau consideraţi şi taxaţi ca „trădători ai cauzei românismului”.
Acum de ce tac? Aceşti „români de serviciu” ? Din PD-L şi nu numai.
Nu este pentru ei o temă importantă aceasta, pentru viitor?

Redau aici câteva mostre din prevederile noii legi:

1. „în învăţământul primar, gimnazial şi liceal cu predare în limbile minorităţilor naţionale, Istoria şi Geografia României se predau în aceste limbi”
2. „în funcţie de necesităţile locale, se pot organiza, la cerere şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale. În cadrul unităţilor sau secţiilor cu predare în limbile minorităţilor naţionale, singulare în localitate, se pot organiza clase liceale şi profesionale cu grupe de elevi de diferite profiluri, în condiţiile legii”
3. „elevii aparţinând minorităţilor naţionale care, în localitatea de domiciliu, nu au posibilitatea de a învăţa în limba maternă, sunt sprijiniţi prin decontul transportului la cea mai apropiată şcoală cu predare în limba minorităţii respective sau primesc cazare şi masă gratuite în internatul unităţii de învăţământ cu predare în limba minorităţii respective unde au fost şcolarizaţi”.
4. „Pe raza unei unităţi administrativ-teritoriale, cu mai multe instituţii de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale, funcţionează cel puţin o unitate şcolară cu personalitate juridică, indiferent de efectivul de elevi. În cadrul unităţilor de nivel gimnazial sau liceal, cu predare în limbile minorităţilor naţionale, singulare în municipiu sau oraş, se acordă personalitate juridică, indiferent de efectivul de elevi”
5. „În finanţarea de bază a unităţii de învăţământ preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale, costul standard per elev şi preşcolar se calculează după un coeficient mărit pe baza factorilor de corecţie, luând în considerare limba de predare. În cazul acestor unităţi se are în vedere izolarea lingvistică, geografică şi numărul redus de elevi şi preşcolari. Acest coeficient de limbă se aplică şi în cazul unităţilor şcolare în limba română, aflate în condiţii similare”

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe