• Blog dedicat acestor barbari care ne conduc…

    ...şi care şi-ar dori ca nouă tuturor să ne fie teamă. Să spunem ce credem în şoaptă sau deloc. Să credem permanent că ei sunt cei ce ne decid soarta în bine sau în rău, după bunul lor plac.

    Să acceptăm că pot intra cu bocancii în vieţile noastre, în casele noastre, în familiile noastre.

    Şi-ar dori să ne fie frică de ei, de familiile lor, de ciracii din jurul lor. Le-ar plăcea să ne ştie tăcuţi şi înspăimântaţi că undeva, într-un anume moment, atunci când ei doresc, ne pot scoate din locurile în care am decis să trăim în linişte, demni şi respectaţi.

    Ne fură banii, ne bat, ne jignesc, ne umilesc în văzul prietenilor, copiilor, mamelor şi fraţilor noştri. Pentru că lor li se cuvine tot. Şi nu li se poate întâmpla nimic.

    Ei sunt puterea. Sunt miezul vieţilor noastre. Sunt acel ceva care ne poate murdări viaţa, pentru că aşa doresc ei.

    Vor să ne ştie murdari, corupţi şi controlabili. Dacă nu suntem aşa se pot ocupa ei de acest lucru. Altfel nu le suntem de folos. Dacă nu îşi pun mâinile murdare pe vieţile noastre, nu contăm pentru ei.

    Hainele curate, fără urma falangelor lor pe ele nu sunt demne de purtat de către noi. În faţa lor. Le suntem inutili şi de neluat în seamă, pentru că aşa vor ei. Altfel, ne aruncă în mulţime şi ne uită. Aşa murdăriţi şi ponegriţi fără ca ei să fie nevoiti să platească vreun minut. Pentru că lor li se cuvine tot. Iar nouă, celorlalţi, nimic.

    Poate că ar trebui să nu ne mai fie teamă. Poate că ar trebui să nu ne mai fie ruşine cu noi aşa cum suntem. Fără urme de mizerie pe noi. Fără a dori ca ei sa ne ştie controlabili şi atunci utili. Fără a ne împuţi doar că să le dăm lor satisfacţie.

    Sau, cine ştie. Poate vrem să le plăcem lor.
    Acestor barbari care ne conduc...

    Cornel BRIŞCARU

Poţi semna Petiţia online pentru inchiderea Primăriilor de cartier din Tirgu Mureş!

Poţi şi tu acum semna Petiţia online iniţiată in vederea inchiderii Primăriilor de cartier din Tirgu Mureş.
S-ar stopa in acest mod cheltuirea abuzivă şi neoportună a peste 200 000 euro anual, din bani publici, acordaţi clientelar. Sumele plătite, cu titlu de chirie azi, ar putea fi folosite in viitor pentru realizarea unor obiective de real interes public. Petiţia online va fi depusă la Consiliul local municipal şi Primăria Tirgu Mureş. Semnează Petiţia accesând http://www.petitieonline.ro/petitie-p61565048.html . Detalii legate de ceea ce e in spatele „afacerii” primăriilor de cartier din Tirgu Mureş puteţi găsi accesând linkul Petiţiei iniţiate in cursul acestei zile precum şi http://cornelbriscaru.wordpress.com/2010/01/28/cum-poate-o-primarie-plati-pe-2-spatii-263-180-euro-chirie-in-vremuri-de-criza/
Vă mulţumesc!

UPDATE
Informatii suplimentare, referitoare la subiectul ce face obiectul Petiţiei iniţiate, postate pe acest blog de către „ADNANA” , la postarea iniţială cu Primăriile de cartier.
În al doilea rând, aş vrea să completez şi eu ceea ce s-a scris/comentat cu privire la afacerea „primării de cartier”, menţionând că, dacă cineva este interesat (şi ar fi foarte bine să fie aşa!), poate cu uşurinţă constata veridicitatea spuselor mele, dar şi ale altora care au dat detalii în legătură cu acest subiect.
Vreau să spun încă de la început, să afle toată lumea, că aceste două spaţii au fost alese cu „dedicaţie”. Să mă justific:
În luna august 2008, primarul Dorin Florea şi Korpadi Gyorgy (directorul Direcţiei Resurse Umane) au elaborat expunerea de motive nr. 641/P/25.08.2008 şi un proiect de hotărâre de consiliu local privind înfiinţarea unor puncte de lucru ale primăriei în cartierele municipiului.
Potrivit acestei expuneri de motive se propunea înfiinţarea punctului de lucru în cartierul Tudor, cu titlu de experiment, pe o perioadă de minim 3 luni, urmând ca, în funcţie de rezultatele obţinute, să fie înfiinţate puncte de lucru şi în alte cartiere.
Întrucât, aşa cum a fost ea prezentată, iniţiativa părea a fi în interesul cetăţenilor şi având în vedere că punerea ei în practică nu presupunea angajări suplimentare de personal, Consiliul Local Tg. Mureş a aprobat înfiinţarea unor astfel de puncte de lucru prin Hotărârea nr. 71/04.09.2008.
După obţinerea aprobării în consiliul local, oamenii de casă ai primarului Dorin Florea au întocmit adresa nr. 997/P/14.10.2008, prin care a solicitat agenţiilor imobiliare House Land, Hermes şi Amadeus oferte de spaţii situate în cartierul Tudor, cu o suprafaţă de 400-500 mp, mobilate sau nemobilate, cu acces la reţeaua internet şi telefonie şi locuri de parcare pe o suprafaţă similară.
Prin acest demers se face dovada „dedicaţiei” (oricât de bine lucrează mai marii primăriei, au şi ei scăpări!) şi anume că solicitarea privind necesarul suprafeţei nu a fost susţinută de niciun document din care să rezulte ce servicii/activităţi urmau să fie oferite în această incintă, numărul de personal, numărul locuitorilor beneficiari, şi de ce trebuie 400-500 mp şi nu, de exemplu, 100-200 mp (sau 900-1000 mp!) Un astfel de document a fost întocmit abia în luna noiembrie 2008, când Marius Paşcan şi Korpadi Gyorgy au prezentat Consiliului Local Tg. Mureş o Informare cu privire la necesarul de spaţii şi birouri privind înfiinţarea punctelor de lucru, înregistrată sub nr. 151/P/12.11.2008.
Răspunsul celor trei agenţii imobiliare a fost, aşa cum era de aşteptat, că singurul spaţiu care corespunde cerinţelor formulate de reprezentanţii primăriei este cel situat în cadrul complexului JO din str. Livezeni nr. 4, care, ştie toată lumea, îi aparţine lui Doru Borşan.
În ceea ce priveşte „primăria de cartier” din 7 Noiembrie, vă spun că s-a urmat aceeaşi procedură de identificare/alegere a spaţiului: prin adresa nr. 1083/P/27.10.2008 s-a solicitat celor trei agenţii imobiliare oferte de spaţii, care au indicat ca singur imobil care corespunde cerinţelor, pe cel situat în B-dul 22 Decembrie nr. 30A. Oficial, acest spaţiu este proprietate a soţilor Bota Petru şi Bota Melinda (domiciliaţi în Tg. Mureş, P-ţa Republicii nr. 32/1, plecaţi la muncă în Spania), însă, conform „vorbelor” pe care le-am auzit (şi nu numai eu!), aceştia au ceva proptele în rândul unor consilieri locali UDMR. Poate dl. consilier local Benedek Istvan ştie mai multe, acum când nu mai este liderul fracţiunii UDMR din Consiliul Local Tg. Mureş!
Un lucru despre care s-a vorbit mai puţin sau chiar deloc este cel legat de înfiinţarea „primăriei de cartier” din cartierul Dâmbu Pietros. O să vă spun eu câteva lucruri şi anume că, prin adresa nr. 1087/P/27.10.2008, primăria a cerut de la agenţiile imobiliare Asset Imobil, Euro Capital şi Hermes, oferte de spaţii şi pentru acest cartier, fiind „selectat” cel deţinut de SC Romur SA la parterul blocurilor din B-dul 1848 nr. 39-45.
După finalizarea procedurilor de selectare a spaţiilor şi a negocierilor din data de 06.11.2008, când s-a convenit asupra unei chirii de 19 euro/mp (şi nu 40 cât s-a propus iniţial!!!), în şedinţa din data de 13.11.2008, consilierii locali municipali au adoptat Hotărârile nr. 196, 197 şi 198, prin care l-au mandatat pe primarul Dorin Florea să încheie cele trei contracte de închiriere.
Primarul a dus la îndeplinire sarcinile Consiliului Local cu excepţia contractului de închiriere a spaţiului din cartierul Dâmbu Pietros – proprietatea SC Romur SA. Îmi pun întrebarea firească, oare de ce?
Să aibă această „omisiune” vreo legătură cu unele divergenţe/fricţiuni (ca să fiu elegant!) apărute între primarul Dorin Florea şi Mişu Poruţiu, prieten şi partener în mai multe afaceri (Alfaconstruct SRL, Alfa Logistic SRL, Asibrok SRL etc.), cu Cosmin Pop – directorul SC Romur SA?
Aşa cum am spus la început, astfel de afaceri cu bani publici sunt multe. Este posibil să revin şi cu alte exemple, în speranţa că, poate după plecarea d-lui Sandu de la DNA Tg. Mureş, procurorii vor prinde curaj (ştiu ei de ce!!) şi vor cere explicaţii celor implicaţi din primărie.

Adnana – Toate pânzele sus

18 răspunsuri

  1. De la o posta s-a vazut ca e o afacere si o rasplata data clientelei politice , In perioada de criza sa creezi doua mini primarii si sa dai bani multi pt chiria lor e o crima si sfidare adusa populatiei acestui oras . Nu e Tg Mures ditamai metropola si distantele nu sunt asa mari ca sa impuna infintarea unor asfel de mini unitati prin care se sifoneaza banii contribuabililor .Prin aceasta petie locuitorii pot arata ca ei sunt suveranii si pot decide chiar daca au trimis in consiliu oameni care nu le reprezinta interesele, NNu e singura afacere din primarie in care consilierii maghiari sunt mana in mana cu cei romani pt a gasi forme de sifonare a banilor

  2. @jiji: ia spune-i sau explica-i acest fapt unui aplaudac de-al lui Florea… Poporul are nevoie de circ, iar stapanii stiu asta!

  3. Ce pacat ca noi romanii nu suntem uniti ,avem coloana vertebrala elastica ,si aplicam proverbul :capul plecat sabia nu-l taie.Daca nu am avea aceste pacate sunt sigur ca si Romania ar arata altcumva. Spun aceasta pentru ca petitia care cu greu a aparut a reusit sa tulbure putin apele si sa traga un semnal de alarma sa dovedeasca ,faptul ca cetateanul este suveran si poate interveni atunci cand cei alesi nu-i reprezinta interesele

  4. Sunt în totalitate de acord cu iniţiativa privind strângerea de semnături pentru desfiinţarea primăriilor de cartier. Poate în acest fel vom reuşi să determinăm „echipa lui Florea” să nu-şi mai răsplătească apropiaţii prin contracte finanţate din bani publici.
    Ce vă mai pot spune cu privire la spaţiul din str. Livezeni nr. 4 (Club JO), în care a fost înfiinţată primăria de cartier din Tudor, este că acesta nu mai aparţine deocamdată lui Doru Borşan, pentru că are serioase probleme financiare. El a încheiat un contract de leasing financiar nr. 040802951RE/03 din 25.04.2008 cu proprietarul actual al imobilului, SC Marfin Leasing SA din Bucureşti, care a obţinut şi dreptul de folosinţă asupra terenului de sub construcţie – proprietate a Primăriei Tg. Mureş, SC Irokar SRL râmând doar cu drept de utilizare a imobilului.
    Banii primiţi de la primărie îi sunt necesari ca aerul pentru a-şi putea plăti ratele de leasing. Şi Cristi Ciobanu, directorul STTM Tg. Mureş, s-a simţit dator să-l ajute oferindu-i un contract de 2 milioane lei/an pentru spălarea parcului auto al acestei societăţi.
    Cu toate acestea, se pare că Doru Borşan nu a reuşit să-şi onoreze obligaţiile financiare către terţi, aşa că, la data de 07.10.2009, Tribunalul Comercial Mureş a admis cererea SC Ax Perpetuum SRL din Cluj-Napoca privind deschiderea procedurii generale de insolvenţă a SC Irokar SRL (uitaţi-vă pe site-ul instanţei pentru detalii).
    Deşi Primăria Tg. Mureş figura pe lista creditorilor, la data de 25.01.2010 a renunţat. De ce oare?
    Doru Borşan nu este, din păcate, un caz izolat de căpuşare a bugetului municipalităţii. Aţi auzit de SC Trattocon SRL din Tg. Mureş sau SC Racban SRL din Luduş? Dar de contractele pe care le au cu Primăria Tg. Mureş? Cred că domnii Racz (directorul tehnic al primăriei) şi Cârcu (şeful de la Weekend) ştiu mai multe. Dacă nu, sper să se găsească printre mureşeni şi unii care pot să îi ajute să-şi amintească!
    Îmi cer scuze dacă am fost cam „rău”, dar ceea ce a pornit domnul Cornel Brişcaru cu acest blog mi-a dat curaj. Felicitări domnule Brişcaru! Cineva trebuie să ia taurul de coarne!

    Cristi.

  5. Bai Cornele nu prea mai ai sange in instalatie, te a cam facut Maior la Realitatea tv, prinde prostu putere si uite ca si invata sa vorbeasca gura lui, pe viitor daca mai participati impreuna fii mai incisiv nu l lasa sa te acopere cu vocea lui si sa te intrerupa el pe tine, fractioneaza i tu interventiile, daca il iei tare si il mentii asa se pierde prostu, se balbaie si incurca datele. Succes !

  6. Nu e singura afacere a Primariei din 2009 in care se arunca banii nostri pe lucruri inutile de genul capace pentru toalete sau barci pentru Weekend, in conditiile in care suntem in criza si sunt, sau ar trebui sa fie, alte prioritati pe agenda lui Florea si Maior.
    Daca au ajuns sa conduca orasul asta nu trebuie sa-i lasam sa-si bata joc de noi.

  7. Este suspecta tacerea Serviciului Teritorial Anticoruptie Tg Mures. Singurele informatii din interiorul institutiei se pare ca sunt cele care se refera la primarul reghinului Nagy Andras. Este cunoscut interesul PDL Mures pentru a castiga, peste doi ani, primaria Reghin. Dar despre celelalte dosare in care sunt implicate institutii ale statului???

    • luaţi-vă gândul de la dna-ul tîrgumureşean şi vă spun acuşica şi de ce:

      elena curcă este procurorul care a instrumentat dosarul lui filip de la poliţia comunitară. pe documentul pe baza căruia filip a fost incriminat, pe lângă semnătura acestuia, apare şi cea a viceprimarului claudiu maior. cu toate acestea, claudiu maior este martor, iar viorel filip inculpat.

      la câteva luni după instrumentarea dosarului şi trimiterea lui spre judecare, marin sandu se retrage la pensie, iar elena curcă este promovat pe postul de şef serviciu teritorial anticorupţie tîrgu-mureş.

      pentru mine e destulm de limpede. nu normal, dar limpede.

  8. Vorbiti de tacere a DNA ului .Cei chemati la DNA se duc acolo ca la teatru pt ca stiu ca nu li se intampla nimic . Nu isi pune nimeni problema cum a intrat in posesie primarul asupra casei lui Benta dupa ce acesta a obtinut terenul de la primarie sa construiasca cartieryul Belvedere . O fi vreo coincidenta

  9. pt jurnalistI
    Ce obiect are dosarul 01/P/2010 inregistrat la DNA Mures?

  10. SPER CA ODATA CU PLECAREA MOSULUI SANDU DE LA DNA SA FIE SI PRIMARU SI CLAUDIU MAIOR DUSI LA RACOARE CEL PUTIN 30 DE ZILE, SPER CA A CAZUT PROTECTIA ODATA CU PLECARE ACESTUI PROCUROR CORUPT A CARUI NEVASTA ESTE ANGAJATA PRIMARIEI TG. MURES. PROMIT SA MI FAC PRASTIE PT CHIFTELELE NECESARE ARUNCARII LOR LA VIITOAREA RESEDINTA DE PE STR RETEZATULUI A CUPLULUI FLOREA-MAIOR. VA DORESC DIN SUFLET SCHIMBAREA RESEDINTEI CAT MAI RAPIID.

    P.S. PACAT DE RALUCA MAIOR SI COPIL, SINCER NU STIU CUM SUPORTA SA STEA CU CLAUDIU MAIOR – CARE SE PISA PE EL IN CLUBURI.

  11. Sper sa fiu si eu de folos cu promovarea semnarii petitiei, am pus un banner pe site ul meu si te ajut si cu impartirea de fluturasi si ce mai este necesar. http://www.astelean.ro

  12. ma ce oras mare ,,,chiar e nevoie de primarii de cartier,,oare in primarie nu e loc de 2-3 birouri in plus,,hmm oare in fata vilei lu nea florea nu se deschide una,,,,hmmm daca ar trebuii sa plateasca din banii lui chiria iar placea ,,, hmmm oras fain pacat ca ii locuit.

  13. Sper sa ajut si eu la promovarea petitiei,srper sa aiba succes!

  14. La ce bulgareala e in Romania Boc a scapat ieftin cu un bulgare. Apropo de copilaria lui, cand se bulgarea la greu, noi cand eram copii si ne bateam cu zapada cu altii din alt cartier mai puneam si cate o piatra….

  15. Stie cineva cit a fost ieri rezultatul partidei FC Municipal – Italia? Am vazut galeria Italiei pe strazi dar nu am mai prins bilet la meci si nu apare nicaieri rezultatul.
    Multumesc anticipat.

  16. […] Detalii legate de acest subiect, pentru cei care incă nu sunt familiarizaţi, puteţi găsi accesând : https://cornelbriscaru.wordpress.com/2010/03/02/poti-semna-petitia-online-pentru-inchiderea-primariil… […]

  17. […] PS: La toate postările de acum inainte, indiferent de tema postării, până la momentul inchiderii definitive a primăriile de cartier din Tirgu Mureş, voi reaminti celor implicaţi faptul că se inşeală. Nu am renunţat la Petiţia online pentru inchiderea celor 2 Primării de cartier, din Tirgu Mureş, inventate doar pentru a da satisfacţie financiară unor prieteni, 2 “băieţi deştepţi”, ai celor ce azi ne conduc oraşul. Satisfacţie de mai bine de 270.000 euro anual. Cei ce doresc incă semnarea acestei petiţii ori promovarea ei in scopul aducerii la conoştinţa pentru cât mai mulţi tirgumureşeni şi nu numai, din instituţii ale statului sau nu, o pot face accesând : http://www.petitieonline.ro/petitie/desfiintarea_primariilor_de_cartier_din_tirgu_mures_rezilierea_contractelor_de_inchiriere_-p61565048.html Detalii legate de acest subiect, pentru cei care incă nu sunt familiarizaţi, puteţi găsi accesând : https://cornelbriscaru.wordpress.com/2010/03/02/poti-semna-petitia-online-pentru-inchiderea-primariil… […]

Lasă un răspuns către jiji Anulează răspunsul